Fragment nou!
...
Tessa avea o viaţa liniştită până cu puţin timp în urmă, când părinţii ei şi bărbatul ce urma să-i devină soţ au murit într-un accident auto, un accident ce a dat urmare un dosar cu un alt număr de ordine, dintr-o mulţime de dosare nerezolvate. Accidentul a fost mortal. Nu a supravieţuit nici unul dintre oamenii pe care ea îi iubea, îi venera. Astfel, a rămas cu un gol imens în ea, cu o durere insuportabilă, cu care trebuia să trăiască zi de zi şi cu o soră mai mică care devenea din ce în ce mai dificilă şi mai greu de stăpânit şi de controlat. Două lucruri i-au rămas de nepreţuit, puterile şi setea de răzbunare. Credea cu tărie că magia o va ajuta să îşi potolească acea sete de răzbunare. Magia o va ajuta să afle tot ceea ce trebuie să afle. Magia și restul familiei.
Trecutul familiei Bosco era în ceaţă şi mister chiar şi pentru cele două orfane. S-au mutat în acest orăşel liniştit din sudul României, în urmă cu patru ani. Înainte de România, a fost Veneţia, Italia.
Era mult mai frumos pentru cele două în Veneţia din toate punctele de vedere. Nu se putea compara Veneţia cu acel orăşel prăfuit şi uitat de lume, fără locuri atractive. Adevărul este că, şi în Veneţia viaţa lor socială era puţin cam restricţionată, părinţii le ţineau din scurt, iar cercul de prieteni era foarte restrâns. Singurii prieteni de familie erau de fapt mătuşile lor din partea mamei. Părinţii lor erau oameni retraşi, ce făceau des călătorii de serviciu lăsându-le în grija mătuşilor.
Legătura fetelor cu neamurile s-a cam răcit, acestea vizitându-se doar de două ori până în momentul accidentului, dar după acel tragic episod, au încercat să le ia în Veneţia, fetele refuzând categoric orice fel de ajutor din partea acestora. La ce bun să cerşească sau să accepte mila lor? Salariul Tessei, dar şi banii puşi deoparte de către părinţii lor erau mai mult decât suficient ca cele două să ducă o viaţa decentă şi lipsită de griji, dar nu era nici pe departe lipsită de griji. S-a dovedit că aveau nevoie de mătușile lor pentru a afla cine stă în spatele accidentului auto și în plus, ele știau mai bine cum este cu magia. Cel puţin cu asta era toată lumea de acord.
-Împreună vom reuşi să facem ceea ce trebuie să facem, spuneau ele.
Fetele aveau toată viaţa lor în Italia, iar Tessa acolo avea prima iubire. Odată ajunse în România, s-au acomodat relativ uşor şi repede, fiind jumătate românce, după mamă, şi ştiind deja limba. Giuliana şi-a început studiile din ciclul superior aici, neexcelând la învăţătură şi creând necazuri familiei. Pe cât era Giuliana de rebelă, pe atât era Tessa de responsabilă. Aceasta, cu suportul financiar al părinţilor, şi-a deschis un cabinet de stomatologie, iar mai apoi l-a cunoscut pe Laur, bărbatul ce i-a cucerit iremediabil inima şi care i-a pus inelul de logodnă pe deget. Tessa şi acum avea în minte cererea lui:
-Ca să știi cât te iubesc, trebuie să numeri câte picături de apă sunt în cea mai mare fântână din lume! Eşti cea mai deosebită persoană din viaţa mea şi aş fi cel mai norocos dacă ai accepta să-ţi împarţi viaţa cu mine. Vrei, te rog, să mă laşi să fiu alături de tine şi la bine, şi la greu? Vrei, te rog, să mă laşi să te iubesc până la sfârşit? Vrei să fii soţia mea?
Tessa a acceptat şi îl iubea atât de tare. Îl iubea pentru că el era atent cu ea. Îl iubea pentru că el o făcea să uite de lumea ei, de lumea magiei. Îl iubea şi petrecea tot timpul liber cu el, măcar aşa scăpa de sora ei cea năzdrăvană.
Din momentul în care s-au mutat în România, lipsa unei vieţi sociale active trebuia să unească fetele, dar nu a fost aşa căci Giuliana era o singuratică rebelă şi răutăcioasă iar Tessa, prin Laur, îşi făcuse câteva prietene numai bune ca şi companie în zilele libere, apoi, era și Cristina, asistenta ei, dar chiar şi aşa, fiind obişnuită să nu împartă nici binele, nici răul cu alţii, era rezervată cu noile ei prietene, iar cele mai întunecate şi enigmatice gânduri rămâneau doar ale ei. Considera că ce este profund, trebuie să rămână doar al ei, în plus, erau toate acele secrete bine îngropate pe care nici nu preţul vieţii nu le putea împărtăşi cu nimeni. Nici măcar lui Laur nu i-a spus niciodată că este o vrăjitoare.
Acum, rămasă singură, fără părinţii ei protectori şi atotştiutori, era pierdută. Mai pierdută decât un căţel rătăcit. Ştia ce povară duce pe umeri şi ştia că trebuie să accepte ajutorul mătuşilor sale, cu atât mai mult cu cât Giuliana abuza de puterile sale şi devenea mai mult decât curioasă şi suspicioasă referitor la sursa puterilor, făcând studii şi împrăştiind cu vorbe şi acte de demonstraţie în stânga şi în dreapta. Toate acele lucruri întreceau orice limită iar July, fără să ştie, punea în pericol nu numai propria viaţa, ci şi viaţa surorii, a mătuşilor şi a întregului clan de vrăjitoare practicante de magie albă. Mai mult, întreaga omenire ar fi subjugată dacă anumite vrăjitoare ar pune mâna pe ceea ce au protejat cu viaţa părinţii fetelor, iar demonstraţiile Giulianei erau tot mai vizibile, făcându-le vizibile şi pe ele.
Tessei încă îi răsuna în urechi vocea ei strigând Animus revertemur. Deşi a fost o lungă perioadă în care nu a mai folosit magia, în momentul în care şi-a văzut părinţii şi iubitul mort, a blestemat acea hotărâre şi a tot repetat acea incantaţie pentru a-i aduce la viaţă, însă nu s-a întâmplat nimic.
Giuliana, deşi mai mică la ani, era mai mare atunci când venea vorba de a muta lucrurile cu privirea, de a face pe cineva să se împiedice şi alte vrăji micuţe ce nu puteau fi observate atât de uşor de ochii neştiutori a oamenilor ce locuiau în acel mic oraş, însă nici măcar ea nu a putut întoarce sufletele pierdute a celor dragi.
Pentru ochii curioşilor, părea ciudat că cele două surori stăteau în genunchi lângă cele trei trupuri neînsufleţite, se ţineau de mână şi strigau animus revertemur, însă nimeni nu le putea condamna, săracele, au rămas orfane iar fiecare îşi manifestă durerea în felul său. Lacrimile celor două fete impresionau pe toată lumea. Păreau distruse de durere şi asta, pe bună dreptate. Nici una dintre fetele Bosco nu şi-a putut păstra calmul, tremurul din voce sau lacrimile de durere pentru a se ocupa de ceremonia de înmormântare.
Pentru aceste lucruri, au venit surorile mamei lor pentru a se ocupa. Ceremoniile cereau nu numai resurse financiare ci şi persoane mature şi stăpâne pe situaţie. Acestea, odată venite, păreau afectate, însă nu atât de tare. Ori îşi mascau bine durerea, ori erau femei puternice şi reci. Asta vedea lumea. În realitate, lucrurile erau mult mai complicate, chiar mai complicate decât le ştiau surorile.
Mătuşile, Izza şi Camila, nu au întârziat să apară la nefericitul eveniment şi, bineînţeles, fără a fi anunţate sau chemate căci sângele vorbeşte, iar atunci când sora lor a decedat, acesteau au simţit, au simţit durerea ei şi au ştiu că ea şi-ar fi dorit ca ele să continue treaba. Ştiau ce aveau de făcut. Ştiau că de acum, viitorul era în mâinile lor căci totul depindea de Giuliana. Ea trebuia protejată cu orice risc. Viaţa lor era neînsemnată pe lângă viaţa ei. În fond, fiecare om există pentru că are ceva de îndeplinit, indiferent că treaba lui este pe lumea asta sau pe celelalte lumi.
-Trebuie să facem orice ca să o ţinem ascunsă. Este încă mică și necoaptă, iar în momentul ăsta este vulnerabilă, spunea Izza.
-Ştiu. Trebuie să găsim o soluţie ca să o convingem să o mutăm fără să-i dăm de bănuit.
Cele 3 vrăjitoare mature aveau un anumit scop comun, iar acum că una dintre ele nu mai era, celelalte două trebuia să fie mai vigilente. Oricât de diferite erau, dragostea pentru magie era punctul lor comun. Un alt lucru pe care aceste trei surorii îl aveau în comun era un inel, un anumit tip de inel. Erau inele vechi, moştenite de la părinţii lor şi aveau ieşite în relief o acvilă în zbor, gata de atac. Inelele nu şocau prin frumuseţea lor, ba din contra, erau destul de urâţele, însă acestea nu se despărţeau de ele.
Aceste inele chiar aveau o mare importanţă, numai că fetele Bosco încă nu ştiau acest lucru şi nu ştiau puterea inelelor ce urmau să ajungă şi pe degetele lor. Inelele aveau acel vulture pentru că acvila era semnul vrăjitoarele din familie şi avea rol de a spori puterile dând energie celui ce il poartă, protejându-l de unele vrăji şi ajutându-l, executând comenzi. Mai exact, vulturul era protectorul clanului lor. Problema era că, înainte de a-l purta, fiecare dintre posesori trebuiau sa demonstreze că îl merită. Trebuiau să demonstreze atât prin capacitatea şi maturitatea cu care îşi foloseau puterile dar şi ura faţă de magia neagră, clanul lor fiind susţinătorul luminii şi duşmani de temut pentru adepţii magiei negre. Acvila a luptat întotdeauna alături de bine şi de lumină.
Tessa se măcina în ceea ce priveşte accidentul şi simţea că acesta nu era unul întâmplător, simţea că există cineva care a provocat moartea părinţilor ei şi voia răzbunare numai că, deşi a tot căutat piste, nu a ajuns la nimic. Era încă pe zero, fără nici o informaţie, cu toate că a apelat şi la magia Giulianei pentru a descoase poliţiştii. Nimic nu dădea roade pentru că nimeni nu ştia nimic. Nimeni nu putea să explice de ce a explodat maşina.
-Nu avem încă destule informaţii, însă avem o pistă. Acesta era răspunsul poliţiei.
-Aveţi pe naiba să va ia! Acesta era răspunsul Tessei.
Cât despre fata cea mică, Giuliana, aceasta părea a fii pe o altă lume. Se retrase atât de mult încât din rebela care era, acum părea o acritură dubioasă ce petrece timpul încuiată în camera sa, încercând mereu noi vrăji şi avansând, putând chiar să inducă idei oamenilor de la distantă iar asta o speria pe sora ei mai mare. O speria faptul că odată ce puterile surorii sale cresc, este posibil să îi crescă şi răutatea, iar consecinţele ar putea fi devastatoare. Toată acestă situaţie o obliga pe Tessa să ia în serios ajutorul mătuşilor sale. Ştia că Giuliana, de-ar fi supravegheată de ele, ar putea deveni o vrăjitoare iscusită, fără a face rău oamenilor din jur, ba mai mult, fără a-şi face rău sie.
Vrăjitoarele puternice şi experimentate pot învia, deşi pot risca să-şi piardă viaţa. Cel puţin aşa se spune. Pot readuce sufletul în trup dacă acesta a părăsit trupul cu cel mult 5 minute înainte, căci dacă trece mai mult timp, acesta nu mai poate fi întors, nu mai răspunde la chemare. Apoi, există o altă legendă care spune că vrăjitoarele au mai multe vieţi, dar cine ştie dacă este cineva care poate învia omul sau aceasta este doar o legendă. Sufletul, odată ce-şi părăseşte trupul, nu se mai întoarce decât într-un alt trup, prin reîncarnare sau aşa cum spuneam, chemat. Sau cine ştie care o fi adevărul cu sufletului omului. Poate că odată ce omul moare, moare şi sufletul. Moartea este puternică, iar cele două tinere surori o ştiau, dar tot au încercat să-şi învie părinţii. Ar fi încercat orice.
Părinţii fetelor au încercat să le ţină departe de lumea magiei pentru a le proteja de lucruri rele, de războaie şi de pericole, spre nefericirea Juliei. Dacă Tessa nu suferea pe acest subiect, Giuliana da. Ea dorea să aprofundeze şi tocmai de aceea făcea vrăji pe ascuns. Ştia anumite incantaţii pe care le găsise într-un jurnal al mamei sale şi le tot exersa până îi ieseau aşa cum trebuie. Îşi dorea să facă lucruri mari, şi din acest motiv, nu înţelegea de ce părinţii refuzau să o înveţe, cu precădere mama ei, căci ea se trăgea dintr-o familie de vrăjitori, tatăl neavând sânge de vrăjitor în el.
...
