Fragment -Portile iadului

În scurt timp, la editura Betta, va apărea noul meu roman, Portile iadului. Un roman fantasy, de data aceasta și doresc să împărtășesc cu voi un fragment din aceasta carte. 

    Pietrele magice trebuiau protejate şi, dacă sunt vrajitori care i-au găsit, cu siguranţă sunt şi vrăjitori care ar putea găsi piatra, iar acest lucru nu era tocmai bun. Ce e mort,  mort rămâne căci riscul este prea mare, poarta iadului ar putea rămâne deschisă. Oricând iadul ființelor supranaturale s-ar putea muta pe Pământ, chiar dacă nimeni nu a auzit c a acest lucru să se fi întâmplat vreodată. Nu, cel mai bine este ca pietrele să fie distruse, iar astfel Marisya ar fi liberă. Aceasta ar putea face vrăji pentru a se ajuta şi pentru a-i ajuta pe cei din jurul său, fără să se teamă pentru viaţa ei.

   Ce e drept, ea nu se temea pentru viaţa ei căci habar nu avea cât de puternică este. Habar nu avea cât de importantă este, însă mătuşile ei ştiau. Tocmai pentru că ştiau ce rol are de jucat fata, erau nevoite să distrugă pietrele și să păzească bine secretele, spre binele ei. Pietrele alea trebuie distruse, odată pentru totodeauna.

Dacă părinţii Marisyei au considerat că este de ajuns ca acestea să fie ascunse, s-au înşelat. S-au înşelat şi au plătit cu preţul vieţii, căci era imposibil ca ei să fi avut un accident, pur şi simplu. Lella era totuşi o vrăjitoare bună şi s-ar fi salvat.

  Izza îşi privi vulturul de pe inel şi se gândi să le verifice pe fete, însă apoi se răzgândi pentru  că acestea au avut o zi grea, iar a doua zi vor fi nevoite să-şi reia activităţile, motiv pentru care, cu siguranţă, amândouă se odihnesc. Atâta timp cât stau în casă, nu are ce să li se întâmple. Erau ele de pază.

̶ Trebuie să găsim piatra cu orice risc. O vom distruge, iar Marisya fi bine, totul va fi bine, nu? șopti Camilla ca o încurajare pentru sine.

̶  Aha, exclamă Izza. Eu dramatizez, sau situația este cam dramatică, în realitate? De unde să începem? Nu uita că sora noastră trebuie răzbunată. Nu e de ajuns să distrugem pietrele. Trebuie să aflăm cine a ucis-o. Acel cineva va plăti scump. Noi suntem vrăjitoare a unui clan de renume. Protectorul nostru, vulturul, nu este unul de lepădat. Nu ne putem lăsa ucise pur şi simplu, nu ne putem lăsa vânate. Trebuie să ripostăm.

̶ Da, însă înainte de toate, trebuie să le punem pe fete în siguranţă. Eu propun să le trimitem acasă la noi până dăm de urma pietrei.

̶ Doar ai văzut că nu vor și pe bună dreptate, crezi că se vor simţi bine? Tu nu te gândeşti că ele vor depăși moartea părinţilor, doar dacă îşi vor relua viaţa? Ele trebuie să meargă înainte, nu să se ascundă. Oricum, așa cum am spus, ai văzut că nu vor să plece, cum ai de gând să le trimiţi? În nişte colete? Poate ele chiar au dreptate, spuse Izza.

̶ Nu putem sta cu mâinile în sân. Tu du-te iarăși la poliţie. Poate afli ceva despre accident.

-Nu că tu te-ai tâmpit. Și mai spuneai de mine că am luat-o prin fasole. E noapte, femeie. Nu vrem să dăm de bănuit, nu? Merg mâine, asta în ideea de a face ceva, căci nu cred ca ne pot ajuta. Ar trebui să dormim, avem nevoie de odihnă. Sunt epuizată. Vreau să dorm în camera lor. Tu dormi în camera de oaspeţi.